Deputatul UNPR Titi Holban, acuzat că a luat 10 mii de euro pentru a bloca o amendă a Fiscului, ar putea rămâne în libertate după ce membrii Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor au respins arestarea sa.
DNA a cerut aprobarea Parlamentului pentru arestarea lui Holban, însă deputaţii din Comisia Juridică au decis să dea aviz negativ, fiind înregistrate 10 voturi "pentru", 9 "împotrivă" şi 2 abţineri.
Vicepreşedintele comisiei, Ciprian Nica, a precizat, după şedinţă, că, pentru ca decizia să fie validă, în comisie trebuia să fie jumătate plus unu din voturi, el precizând că trebuia să fie 11 voturi pentru încuviinţare, având în vedere că au fost 21 de deputaţi prezenţi. "Prin urmare, raportul va fi că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru încuviinţarea arestării preventive, urmând ca acaestă decizie să o stabilească plenul", a spus Nica.
Aviul comisiei este unul consultativ, pentru ridicarea imunităţii plenul Parlamentul având ultimul cuvânt.
Deputatul UNPR Titi Holban a fost dus luni la DNA cu mandat de aducere şi a plecat în jurul orei 23.15. El a declarat, la ieşirea de la DNA, că va face publice, în zilele următoare, detalii despre acest caz.
Titi Holban se află la al doilea mandat în Parlament. El a fost membru PNL până în martie 2014, când s-a mutat la UNPR.