Sunt şi situaţii în care sistemul de urgenţă eşuează, la fel cum se întâmplă şi în alte ţări, că altfel n-ar exista nicio diferenţă între medici şi Dumnezeu, a încercat să explice Raed Arafat, sâmbătă, eşecul operaţiunii de salvare în cazul femeii care s-a aruncat de pe bloc.
"Din păcate, sistemul de urgenţă eşuează în salvarea unor vieţi, în unele situaţii, dar nu se ştie întotdeauna. Se întâmplă şi în alte ţări, se întâmplă, dar nu se ştie public, şi se întâmplă şi acest situaţii, pentru că altfel nu ar fi nicio diferenţă între noi şi Dumnezeu", a spus medicul Raed Arafat, secretar de stat în MAI, sâmbătă, la emisiunea Q&A, de la Antena 3.
Arafat a mai spus că oamenii din echipa de salvare au acţionat bine, au încercat să vorbească cu femeia care în final s-a aruncat de pe bloc, însă victima nu reacţiona.
Mai mult, susţine Arafat, atunci când salvatorii au urcat la etaj, încercând să ajungă la femeie, aceasta a început să se agite. Astfel, pentru a nu o determina să facă gestul necugetat, echipele de salvare au renunţat la acest plan, susţine Arafat.
"Apoi, s-a decis să se aducă perna. S-a adus în Bucureşti, pentru că din păcate nu mai sunt la noi, şi perna a ajuns cu o oră înainte de eveniment", a spus medicul Read Arafat.
În ceea ce priveşte modul de funcţionare al pernei de salvare, oficialul a explicat că dispozitivul se conectează la două motoraşe care umflă perna cu aer, însă aceasta nu rămâne ca o pernă închisă. Ea se ţine sub turajul motoarelor, care produc zgomot, iar femeia auzea acest lucru, astfel că îi atrăgea atenţia şi nu este bine, susţine medicul.