Antena 3 CNN Actualitate Arafat: A fost plătit avansul pentru un avion sanitar care va fi folosit de SMURD

Arafat: A fost plătit avansul pentru un avion sanitar care va fi folosit de SMURD

2 minute de citit Publicat la 13:36 02 Iun 2012 Modificat la 13:36 02 Iun 2012
Arafat: A fost plătit avansul pentru un avion sanitar care va fi folosit de SMURD
Foto: INTACT Images
Subsecretarul de stat Raed Arafat de la Ministerul Sănătăţii a declarat, sâmbătă, că a fost plătit avansul pentru un avion sanitar folosit, de fabricaţie americană, care va fi utilizat de SMURD, aparatul de zbor, care va costa circa 900.000 de euro, urmând să ajungă în ţară în luna august.
   
Raed Arafat a declarat, sâmbătă, la inaugurarea SMURD Beclean, care funcţionează în cadrul Gărzii de Intervenţie Beclean a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, că vineri a fost virat avansul pentru avionul pe care SMURD a promis că îl va cumpăra din contribuiţia de 2 la sută a populaţiei, conform Mediafax.
   
"Avionul este contractat şi în luna august soseşte în ţară. Este contribuţia populaţiei, fiindcă este cumpărat integral din fonduri colectate din 2%, cu mici participări de la firme, cu mici donaţii care au venit suplimentar, însă banii colectaţi din 2% au fost suficienţi să achiziţionăm acest avion şi deja avansul e plătit şi avionul va veni în luna august şi va deservi toată ţara?, a declarat Raed Arafat.
   
Întrebat ulterior de jurnalişti despre ce fel de avion este vorba şi cât a costat, Raed Arafat a spus că aparatul de zbor sanitar este de fabricaţie americană.
   
"Este un avion sanitar cu două tărgi, un avion Piper Cheyenne III A, un avion american de fabricaţie. A fost utilizat ca ambulanţă aeriană, deci nu trebuie să facem multe modificări pe el. Nu este nou, este second-hand, dar e în stare bună, are puţine ore de zbor pentru câţi ani are, deci are 5000 de ore de zbor şi este în stare bună. Acum urmează să se facă anumite revizii, să fie pus la punct şi să fie reînnoite anumite chestii în el şi, după care, va fi adus. Sperăm că, în luna august îl vom vedea în România. Va opera din Bucureşti", a spus Arafat.
   
Subsecretarul de stat a adăugat că avionul propriu-zis a fost negociat până la 635.000 de euro, dar în preţul final vor mai intra şi alte aspecte, reviziile lui, echipamente medicale şi targa suplimentară care ridică aceste costuri, în prima fază la 750.000 de euro, din care a fost achitat jumătate.
   
"La această sumă de 750.000 de euro se vor adăuga costurile de pregătire pentru piloţi, tehnicieni şi mai sunt alte costuri suplimentare care vor face obiectul altor contracte. Până se finalizăm total achiziţia, avionul va ajunge poate între 800.000 şi 900.000 de euro. Cel mai probabil, acolo vom ajunge. Ce s-a plătit vineri este jumătatea sumei de 750.000 de euro", a spus Arafat.
   
Întrebat dacă vor mai fi cumpărate şi elicoptere, Arafat a spus că aceste aparate de zbor sunt achiziţionate de Ministerul Sănătăţii.
   
"Avem deja un elicopter care va sosi în luna iulie şi altul care va sosi în septembrie şi mai rămân trei elicoptere de achiziţionat în următorii doi ani. Existând un acord cadru pe patru ani, deja s-au luat din şase elicoptere unul anul trecut, două anul acesta şi mai rămân trei pe care să le achiziţionăm până în 2014. Cele două care vor sosi, unul va fi la Iaşi şi unul va un deschide un nou punct de intervenţie la Craiova", a declarat Arafat.

×
x close