Antena 3 CNN Actualitate Aproape 1.000 de persoane protestează la Cluj faţă de proiectul de la Roşia Montană

Aproape 1.000 de persoane protestează la Cluj faţă de proiectul de la Roşia Montană

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 20:53 06 Oct 2013 Modificat la 20:53 06 Oct 2013
Aproape 1.000 de persoane protestează la Cluj faţă de proiectul de la Roşia Montană
Foto: Agerpres
Aproape 1.000 de persoane protestează, duminică seară, în centrul oraşului Cluj-Napoca, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, scandând "USL, PDL - aceeaşi mizerie" şi "Afară, afară, RMGC din ţară", potrivit Mediafax.

Protestatarii s-au adunat, duminică, în jurul orei 17.00, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, având pancarte cu inscripţiile "Suntem tineri si ne pasă, nicio mină în ţara noastră", "Vă rugăm să ne scuzaţi, suntem tineri educaţi", "Uniţi salvăm Roşia Montană de cianură" şi "Vrem natură, nu cianură".

Manifestanţii cer respingerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO şi demisia demnitarilor care au iniţiat proiectul de act normativ.

Şi în judeţul Braşov un grup de copii, însoţiţi de părinţi şi profesori din comuna Şinca Nouă, au participat, duminică la prânz, la un protest faţă de proiectul minier de la Roşia Montană cerând guvernanţilor să nu permită exploatarea zonei cu cianuri.

Protestatarii, în majoritate copii, au manifestat în centrul comunei, scandând sloganuri pentru salvarea zonei Roşia Montană. Ei au adus şi pancarte pe care scria "Iubim natura, Nu cianura", "Aurul este al nostru şi al urmaşilor urmaşilor noştri" sau "Salvaţi Roşia Montană".

La ora transmiterii acestei ştiri, un amplu protest la care participă câteva mii de persoane are loc în Capitală, protestatarii ajungând la Palatul Cotroceni.

De la începutul lunii septembrie, proteste faţă de proiectul minier de la Roşia Montană au loc în fiecare duminică în Piaţa Universităţii din Capitală şi în alte mari oraşe din ţară, după ce în 27 august Guvernul a aprobat un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul urmând să fie transmis Parlamentului spre adoptare.

În 25 septembrie, Comisia specială parlamentară pentru Roşia Montană a făcut o vizită în localitate şi a mers şi la Câmpeni. Atunci, la Roşia Montană au avut loc proteste ale susţinătorilor acestui proiect, în timp ce la Câmpeni au manifestat câteva mii de persoane care se opun proiectului.


×
x close