Programul Armatei Române de înzestrare cu avioane de vânătoare
va începe pe parcursul acestui an, declară ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.
Potrivit
acestuia, "orientarea" va fi către avioanele care satisfac solicitările de securitate ale MApN, dar şi către cele pe care le au deja alte armate.
"Eu în acest an voi realiza acest obiectiv al Armatei, de a începe programul de înzestrare cu avioane de vânătoare, cu avioane multirol, pentru că rezerva de acţiune a avioanelor MIG mai este până în 2017, iar misiunea pe care trebuie să o îndeplinească aviaţia de vânătoare trebuie să fie continuă, mai ales că noi suntem stat al Uniunii Europene, suntem şi graniţă a UE pe graniţa cu Ucraina, Moldova şi Marea Neagră, o zonă foarte importantă şi va trebui să creăm această capabilitate până în 2017, astfel încât să ne asigurăm poliţia aeriană şi supravegherea spaţiului aerian al ţării pe care o realizează MApN", a spus Duşa,
citat de Mediafax. Ministrul a adăugat că orientarea va fi spre avioane multirol care să satisfacă şi solicitările de securitate ale MApN aprobate prin hotărârea CSAT, dar şi către cele deţinute deja de alte armate, deoarece atunci când există şi în dotarea altor armate şi există o uniune a statelor care deţin avioane multirol întreţinerea este mai ieftină.
Modernizarea şi înzestrarea Armatei depinde de bugetul Ministerului Apărării Naţionale,
a adăugat Duşa.