Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a atras atenţia asupra unui pericol pe care îl implică regionalizarea.
"Cred că vom merge pe structura actualelor opt regiuni. Cei care le vor conduce trebuie să fie reprezentativi, aleşi sau numiţi ca să poată să răspundă responsabilităţilor pe care le au. Dacă ne-am plâns de apariţia, consolidarea baronilor în toate partidele, să nu ne pomenim cu opt preşedinţi de mini-republici. Riscurile unui federalism tacit există. În grija părinţilor regionalizării trebuie să stea şi asta", a declarat, la Realitatea TV, Crin Antonescu.
VEZI PROIECTUL LEGII REGIONALIZĂRIIRomânia urmează să fie împărţită în opt regiuni. Proiectul legii regionalizării va fi discutat de USL şi, apoi, depus la Parlament, pentru a fi adoptat.
Iniţiatorul acestui proiect, liberalul Sorin Frunzăverde, spune că noua împărţire a ţării reprezintă un model european.