Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, la "Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea" că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, şi oamenii acestuia nu vor scăpa de el decât dacă îl "omoară", indiferent câte ameninţări, insulte sau calomnii îi vor fi adresate.
Antonescu a afirmat că în lupta politică contra lui Traian Băsescu va merge până la capăt şi nu se va opri din acest demers indiferent câte ameninţări îi vor fi adresate.
"
Traian Băsescu şi aceşti oameni de mine nu scapă, decât dacă mă omoară, ceea ce nu e cazul, sper. De mine nu scapă până când nu dau socoteală politic, că eu nu mă ocup cu altceva, în faţa cetăţenilor României, pe care i-au minţit şi-i mint, pe care i-au furat şi-i mai fură încă pe unde mai sunt şi pe care mai noi îi sfidează, îi intimidează în fiecare seară domnul Traian Băsescu (...) Asta până nu se termină, eu nu mă opresc, oricâte ameninţări, oricâte insulte, oricâte calomnii", a susţinut Antonescu.
Totodată, preşedintele interimar a adresat un mesaj şi alegătorilor care s-au prezentat la referendumul din 29 iulie, afirmând că se va "bate" pentru opţiunea acestora.
"
Mesajul meu este: nu vă temeţi oameni buni, nu e sat fără câini România, nu poate fi condusă banditeşte de Traian Băsescu cu ameninţări, cu insulte şi intimidări. Suntem aici şi ne batem până la capăt pentru lege, pentru drept şi pentru votul vostru", a mai spus Antonescu, precizând că în acest sens va folosi toate prerogativele preşedintelui interimar.
VEZI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII SINTEZA ZILEI DE LA ANTENA 3.