O antenă care ar fi trebuit să emită semnale pentru localizarea avionului prăbuşit în Apuseni a fost găsită de anchetatori ruptă. Însă nu se ştie dacă această antenă s-a rupt în momentul accidentului sau era deja ruptă. Resturile avionului au fost coborâte de pe munte şi vor fi aduse la expertiză, cel mai probabil la Bucureşti.
Anchetatorii care analizează cauzele prăbuşirii avionului pilotat de Adrian Iovan au descoperit că una dintre antenele care ar fi trebuit să dea semnale către aeronavele din zonă, dar si către staţiile de emisie-recepţie din apropiere era ruptă.
Toate rămăşiţele avionului au fost strânse şi depozitate petru a fi analizate de specialişti. Procurorii care se ocupă de ancheta vor începe curând şi audierile.
Vor fi nevoiţi să dea lămuriri membrii echipajelor de salvare salvare dar şi cele cinci victime rămase în viaţă.
Parchetul General s-ar putea autosesiza în privinţa intervenţiei haotice a autorităţilor. Procurorul general Tiberiu Niţu spune că hotărârea nu a fost încă luată.
Pe de altă parte, procurorul de la Alba Iulia care a deschis dosarul spune că dacă ancheta va ajunge la persoane aflate în funcţii înalte, îşi va declina competenţa
Nimeni nu s-a gîndit insa să folosească cel mai modern dispozitiv de localizare din dotarea Poliţiei pentru găsirea celor victimelor accidentului aviatic Judecătoarea Livia Stanciu, de la Înalta Curte de Casaţie şi Jutiţie, a declarat că, dacă i s-ar fi cerut mandat pentru folosirea echipamentelor, ar fi aprobat imediat.
Cei care vor fi găsiţi vinovaţi în urma anchtelor demarate ar putea fi acuzaţi de neglijenţă în serviciu şi ucidere din culpă. Potrivit legii, pedeapsa poate ajunge şi până la 10 ani de închisoare.