Acesta a ţinut să-l felicite pe Sorin oprescu, primarul general al Capitalei, pentru iniţiativa de a sărbători Ziua Europei la Bucureşti.
Postul de televiziune Antena 3 a pregătit un cadou inedit pentru Uniunea Europeană: un steag de dimensiuni impresionante, care a fost amplasat în faţa Palatului Parlamentului.
"Vă sunt recunoscător că aţi invitat preşedinţia irlandeză să fie asociată cu acest eveniment", a spus ambasadorul irlandez.
Potrivit lui Oliver Grogan, "agenda europeană este în prezent dominată de ceea ce numim tematici dificile. Multe dintre acestea sunt de natură tehnică şi sunt departe de a inspira cetăţenii".
"De fapt, multe dintre aceste tematici au ca efect crearea de nelinişti pentru cetăţeni, de aceea e important că Ziua Europei oferă ocazia de a ne reconecta cu viziunea lui Robert Schuman şi cu declaraţia sa inspirată din 1950, la numai 5 ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Schuman a avut întradevăr o viziune pentru Europa, dar ştia că acest lucru se va întâmpla prin abordarea nevoilor practice", a adăugat ambasadorul Irlandei la Bucureşti.
"În 2013, lucram la crearea unei uniuni bancare. Asta aduce cu sine provocări majore, inclusiv în privinţa împărţirii suveranităţii. Totuşi, aceasta va aduce cu sine şi o noua solidaritate, după cum a numit-o Schuman, un nivel de integrare, mai profund", a mai spus Grogan.
Ambasadorul Irlandei la Bucureşti susţine că necesitatea de a menţine sprijinul din partea cetăţenilor europeni a crescut semnificativ.
"Un lucru pe care l-am învăţat în ultimii 40 de ani este că proiectul european trebuie să fie făcut semnificativ pentru cetăţeni, iar ei trebuie să înţeleagă că acest proiect nu este doar al elitelor", a spus Oliver Grogan.
Citeşte şi:
Mihai Gâdea: Ziua Independenţei României este e coincidenţă fericită cu Ziua Europei