Antena 3 CNN Actualitate Amânare în dosarul "Transformatorul". Relu Fenechiu află pe 30 ianuarie decizia definitivă a instanţei

Amânare în dosarul "Transformatorul". Relu Fenechiu află pe 30 ianuarie decizia definitivă a instanţei

S.T., M.Z.
3 minute de citit Publicat la 22:38 28 Ian 2014 Modificat la 22:38 28 Ian 2014
Amânare în dosarul "Transformatorul". Relu Fenechiu află pe 30 ianuarie decizia definitivă a instanţei
Foto: Agerpres
Update 22.38 - Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu şi ceilalţi inculpaţi din dosarul de corupţie cunoscut ca "Transformatorul" vor afla decizia definitivă a instanţei supreme în 30 ianuarie, dată stabilită la finalul termenului de marţi - ultimul al procesului, potrivit Mediafax
 
Apărătorii inculpaţilor au cerut, la termenul de marţi, fie achitarea clienţilor pe care îi reprezintă, fie desfiinţarea hotărârilor de condamnare decise de instanţa de fond şi rejudecarea dosarului.
 
Avocaţii au mai spus că toate tranzacţiile pentru care au fost trimişi în judecată Fenechiu şi ceilalţi inculpaţi au fost făcute legal, că este dovedit acest lucru cu acte depuse la dosar de apărare şi că transformatoarele rămase în stoc sunt funcţionale şi pot fi folosite oricând de Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova. 
 
În ultimul cuvânt, Relu Fenechiu a arătat că este "realmente dărâmat" de acuzaţii şi de sentinţa instanţei de fond, prin care a fost condamnat la cinci de închisoare cu executare.
 
Procurorul DNA a arătat anterior că inculpaţii din dosarul "Transformatorul" au dat dovadă de un comportament grav când "au vândut fier vechi la preţ de componentă nouă", iar funcţiile acestora amplifică gravitatea situaţiei, de aceea pedepsele lor trebuie mărite.
Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca "Transformatorul", fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.
 
Fratele acestuia, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la SC Euro Plus SRL Iaşi şi acţionar al SC Fene Grup SA, au fost acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.
 
Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată şi pe foştii directori generali ai SISEE Moldova Ioan Turbatu şi Ion Mărghidan şi pe fostul director comercial Petru Andronache, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi abuz în serviciu contra intereselor publice.
 
La aceeaşi pedeapsă au fost condamnaţi fratele ministrului Transporturilor, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian.

Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total este de 7.529.594,1 lei (6.327.390 de lei plus TVA) şi reprezintă valoarea echipamentelor necorespunzătoare achiziţionate. Prejudiciul este rezultatul a 46 acte materiale, derulate în perioada 2002 - 2005, fiecare act material însemnând o achiziţie publică efectuată de SISEE Moldova de la firmele SC La Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Euro Plus SRL şi SC Tehnorom SRL.
_________________________________________

Ştirea iniţială 13.03

Relu Fenechiu aşteaptă sentinţa magistraţilor Curţii Supreme în dosarul Transformatorul.

"Nu mai sunt optimist. Eram optimist dacă în acest dosar se admiteau probele(...). Eu până acum nu am auzit niciodată să se stabilească un prejudiuciu fără să existe o expertiză", a spus fostul ministru la intrarea în sala de judecată.

"Am fost deschis. Am făcut o conferinţă de presă în care am prezentat toate documentele şi am răspuns la toate întrebările presei. Avocaţii sunt blazaţi, pentru că îmi spun foarte clar că nu au de ce să mă apere. Asupra mea nu există acuzări, ci există doar speculaţii şi pe speculaţii nu pot fi apărat", a mai spus Fenechiu.

Prima instanţă l-a condamnat pe fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, la 5 ani de închisoare după ce ar fi vândut prin firmele sale aparate şi componente electrice vechi la preţ de noi.

Relu Fenechiu susţine că este nevinovat, iar audierile s-au derulat dur.

"V-am demonstrat tuturor că am vândut produsele cele mai ieftine, cu toate că se vorbea că am vândut produse scumpe. Am demonstrat tuturor că marea majoritate a produselor vândute de mine nu mai sunt pe stoc, cu toate că s-a spus că am vândut produse nefolositoare. Sunt acuzat pentru vânzări care nici măcar n-au fost făcute către SISE, dar nu înţeleg de ce niciunul dintre documentele depuse de mine nu au fost considerate ca fiind necesare", a mai spus fostul ministru al Transporturilor.

În 12 iulie 2013, Relu Fenechiu, la acea vreme ministru al Transporturilor, a fost condamnat de instanţa supremă la cinci ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

Citeşte şi:

Relu Fenechiu: Prejudiciul reţinut de prima instanţă nu există




×
Etichete: Relu Fenechiu
x close