Alte trei elicoptere care aveau la bord echipaje SMURD s-au prăbuşit în România. Din nefericire, în două dintre cazuri, toţi cei aflaţi la bord şi-au pierdut viaţa.
Primul accident aviatic al unui elicoper cu echipaj SMURD a avut loc pe 5 martie 2003. Aeronava venea atunci de la Budapesta şi avea la bord patru persoane, un medic, un asistent şi doi piloţi. Toţi cei patru membri ai echipajului din Târgu Mureş au murit. Elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit pe raza comunei clujene Cojocna din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Elicopterul transportase la Budapesta un nou-născut din Bistriţa care trebuia supus de urgenţă unei operaţii pe cord.
O altă tragedie a avut loc pe 9 ianuarie 2006, la Iaşi. Atunci elicopterul cu echipaj SMURD efectua un zbor tehnic pe care piloţii îl făceau de fiecare data înainte să plece în misiune, cu tot echipajul la bord, pentru verificarea stării tehnice a aparatului. Pilotul, copilotul si un echipaj de la SMURD Iaşi, un medic şi o asistentă, au murit la aproximativ 10 minute de la decolare. Accidentul s-a petrecut atunci tot din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Un alt accident aviatic în care a fost implicat un elicopter cu echipaj SMURD s-a petrecut pe 23 decembrie 2006. Aparatul avea la bord un pilot, un navigator şi un echipaj medical şi se îndrepta spre o intervenţie către Vatra Dornei. A aterizat forţat în Pasul Tihuţa, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Accidentul s-a soldat cu rănirea celor patru persoane aflate la bordul elicopterului, însă toţi au scăpat cu viaţă.