Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au votat, sâmbătă, în adunare generală, pentru revocarea judecătoarei Alina Ghica din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), fiind cea de-a noua curte de apel care ia o astfel de decizie, conform Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel Constanţa, din cei 31 de membri prezenţi la şedinţă 29 au votat pentru revocarea Alinei Ghica din CSM, un vot a fost împotrivă, înregistrându-se şi o abţinere.
De asemenea, în adunarea generală magistraţii Curţii de Apel Constanţa au mai luat în discuţie şi situaţia judecătorilor Horaţiu Dumbravă şi Alexandru Şerban.
În cazul lui Dumbravă, au existat 18 voturi împotriva revocării din CSM, 11 pentru revocare şi două abţineri, în timp ce pentru revocarea lui Şerban s-au pronunţat 9 magistraţi, 21 au votat împotrivă, iar unul s-a abţinut.
Procedura de revocare din funcţia de membru CSM a Alinei Ghica a fost declanşată de judecătorii Curţii de Apel Cluj, iar această decizie a fost trimisă tuturor curţilor de apel din ţară, care se întrunesc, la rândul lor, în adunări generale, unele fiind convocate pentru săptămâna viitoare. După ce adunările generale ale curţilor de apel se întrunesc şi iau o decizie în acest caz, rezultatele vor fi centralizate de către Curtea de Apel Cluj, cea care a declanşat procedura de revocare şi care va transmite rezultatele votului către CSM. Potrivit legii, CSM are apoi la dispoziţie 15 zile pentru a lua act de deciziile curilor de apel care s-au pronunţat privind revocarea.
Alina Ghica, fostul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, declara că nu s-a invocat niciunul dintre cazurile prevăzute de lege pentru revocarea sa din funcţia de membru al CSM, precizând că va respecta deciziile luate în adunărilor generale ale judecătorilor.
Judecătoarea Alina Ghica a afirmat că în 2012 a fost pentru prima dată când evoluţia CSM a fost evidenţiată pozitiv în rapoartele Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.
Totodată,
în 7 ianuarie, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a declanşat procedura de revocare din CSM a judecătorului Cristi Danileţ, considerând că şi-a exercitat necorespunzător atribuţiile încredinţate ca membru al CSM, întrucât a participat la o procedură netransparentă de alegere a conducerii instituţiei.
Potrivit legii, un membru ales în CSM poate fi revocat la cererea majorităţii instanţelor pe care le reprezintă, acestea hotărând cu două treimi din rândul judecătorilor în funcţie.