Maestrul Alexandru Arşinel a fost invitatul lui Adrian Ursu la emisiunea "Secvenţial" de la Antena 3 şi a vorbit despre starea sa de sănătate, despre transplantul de rinichi pe care l-a suferit, dar şi despre vâlva stârnită în jurul acestuia.
„Poate sărăcia, poate unele neîmpliniri i-au făcut pe oameni să fie mai răi. Dar totuşi trebuie să existe o măsură, trebuie să existe educaţie, trebuie să nu ne învrăjbim. Suntem un popor frumos, oameni talentaţi, ne mulţumim cu ce este acum, nu pretindem foarte mult de la viaţă, ne-am obişnuit să nu ne întindem plapuma mai mult decât putem obţine pe cale cinstită”, a spus îndrăgitul actor.
„Am fost făcut hoţ pentru că am apelat la dreptul meu de a trăi, indiferent de vârstă. Un drept pe care îl am prin Constituţie şi pe care l-am câştigat prin activitata mea. Indiferent cine eşti, ai dreptul la o şansă”, a mai afirmat Alexandru Arşinel.
Legat de acest subiect, profesorul Mihai Lucan a discutat despre sistemul de transplant din România.