Românii care vor să-şi exercite dreptul de vot o pot face indiferent dacă se află în oraşul de domiciliu sau în deplasare într-o altă localitate. Şi cetăţenii cu probleme de sănătate care nu se pot deplasa la urne pot să voteze, dar numai dacă au solicitat acest lucru în scris înainte de ziua alegerilor.
În România sunt peste 18,3 milioane de români cu drept de vot.
Mergeti la secţia de votare la care sunteţi arondat. Doar dacă nu vă aflaţi în localitatea de domiciliu, puteţi vota la orice altă secţie.Condiţia este să daţi o declaraţie în scris, pe propria răspundere, că nu aţi mai votat în acest tur de scrutin.
Spre deosebire de 2009, anul acesta românii care au împlinit 18 ani până în ziua alegerilor, vor putea vota în orice secţie.
Urna specială poate fi solicitată de persoanele netransportabile, dar şi de deţinuţii care nu şi-au pierdut drepturile de vot. Şi cei arestaţi la domiciliu pot cere să voteze acasă.
Toate aceste categorii de persoane trebuie să formuleze o cerere scrisă până în ziua prevotării, la ora 20:00. Urna specială poate fi cerută numai în ţară, nu şi în străinătate. Deplasarea acesteia se va face de o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral al secţiei de votare, însoţită de pază asigurată de reprezentanţii MAI.
Dacă nu ştiţi la ce secţie de vot sunteţi arondat, dar aveţi acces la internet, puteţi accesa site-ul www.registrulelectoral.ro.
Ca să puteţi vota, e nevoie de cartea de identitate valabilă sau de cartea de identitate provizorie.
Dacă vă aflaţi în străinătate, aveţi nevoie de paşaport valabil. Tot de paşaport aveţi nevoie şi dacă aveţi domiciliul în afara ţării, dar vă aflaţi în România în ziua votului.