UPDATE - Eroare gravă la ALDE. Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin au transmis, miercuri, condoleaţe familiei deputatului Octavian Bot. După o oră şi jumătate, într-un alt comunicat, ALDE a precizat că deputatul trăieşte şi au fost prezentate scuze.
"Dintr-o eroare impardonabilă, astăzi a fost transmis un mesaj de condoleanţe familiei deputatului Octavian Bot. Informaţia fost preluată din presa locală şi mai târziu am aflat că starea de sănătate a domnului deputat se află, într-adevăr, într-o situaţie critică. Ne cerem scuze atât familiei Bot, cât şi presei şi vă rugăm să nu luaţi în considerare anunţul trimis mai devreme", se arată în comunicatul ALDE.
Comunicatul emis iniţial de ALDE, în care era anunţat decesul deputatului Octavian Bot, fost preluat de principalele agenţii de presă şi publicaţii din România.
Iată comunicatul transmis iniţial de ALDE:
"Alianţa Liberalilor şi Democraţilor transmite sincere condoleanţe familiei deputatului Octavian Bot. Astăzi, după o lungă şi grea suferinţă, Octavian Bot a încetat din viaţă, la vârsta de 64 de ani. Suntem alături de familia lui Octavian Bot, care trece acum prin momente grele. Deputatul Octavian Bot a luptat pentru ideile liberale şi a fost o persoană care şi-a adus contribuţia la contruirea liberalismului şi a democraţiei în România. Suntem cu gândul şi cu sufletul alături de cei care au avut privilegiul să-l cunoască. Dumnezeu să îl odihnească!", se arată în mesajul semnat de copreşedinţii ALDE Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin.