Un număr de 240 de minori părăsiţi, dintre care 57% în vârstă de cel mult trei luni, au fost identificaţi în 85 de unităţi sanitare din 32 de judeţe şi din Capitală, în urma campaniei de verificare a numărului de copii abandonaţi în spitale, iniţiată anul trecut de ministerele Sănătăţii şi Muncii, informează
Mediafax.
Asociaţia Ador Copiii, cea care a semnalat fenomenul abandonului de copii în maternităţi şi secţii de pediatrie, a transmis duminică datele obţinute de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), Ministerul Sănătăţii (MS) şi Oficiului Român pentru Adopţii (ORA), în urma campaniei derulate pentru identificarea copiilor abandonaţi în maternităţi.
"În urma campaniei de verificare derulată între 22 .11.2012 - 17.01.2013, s-a constatat că în nouă judeţe în care au fost inspectate 42 unităţi sanitare (18 secţii de maternitate şi 24 de pediatrie) nu au fost identificaţi copii părăsiţi: Alba, Botoşani, Galaţi, Harghita, Ialomiţa, lfov, Mehedinţi, Olt şi Suceava. În celelalte 32 judeţe şi municipiul Bucureşti, au fost identificaţi un număr de 240 de copii părăsiţi, în 85 de unităţi sanitare (38 secţii de maternitate şi 47 secţii de pediatrie). Procentul cel mai mare de părăsire îl deţin copiii cu vârsta cuprinsă între 0-3 luni, ( 57,5 la sută din totalul copiilor existenţi)", se arată în documentul transmis Mediafax.
În răspunsurile oficiale transmise organizaţiei neguvernamentale se mai arată că, din perspectiva istoricului medical al copiilor, medicii de specialitate din echipele mixte au constatat că, în momentul naţterii/internării, 154 de copii (64 la sută) prezentau diferite afecţiuni medicale, iar ca urmare a intervenţiilor de specialitate, în momentul controlului, doar 75 copii (31,25 la sută) mai prezentau afecţiuni medicale cronice sau acute.
Din perspectiva stării de sănătate la momentul evaluării, 180 de copii, adică 75 la sută din totalul lor, aveau o stare de sănătăte ce permitea îngrijirea lor în familie (naturală, substitutivă sau adoptivă), doar 25 la sută (adică 60 de copii) din totalul de 240 având o stare de sănătate ce justifica spitalizarea şi, implicit, suportul unităţilor medicale specializate.
În răspunsurile primite de la instituţiile abilitate se mai arată că peste 20 la sută din copiii internaţi în secţiile de recuperare şi psihiatrie prezintă afecţiuni care le reduc şansele de a fi integraţi în sistemul de protecţie socială şi că, în 91,25 la sută dintre cazuri, medicii care au asistat la naşterea copilului au întocmit şi eliberat certificatul medical constatator al naşterii.
Reprezentanţii Asociaţiei Ador Copiii consideră că sistemul de protecţie a copilului este depăşit de realităţile României de azi, acesta având o singură soluţie şi pentru cazurile de abandon, şi pentru cazurile în care, din diferite motive, părinţii nu-şi pot îngriji copiii, şi anume să-i transforme pe cei mici în copii abandonaţi.
În acest context, Ador Copiii propune printre altele, ca soluţii pentru rezolvarea problemelor din sistem, dezvoltarea unui sistem social modern, flexibil, al cărui scop să fie prevenirea abandonului, susţinerea şi îmbunătăţirea serviciilor în domeniul asistenţei sociale şi a adopţiei, angajarea unor specialişti în asistenţă socială în serviciile de adopţii din direcţii şi asigurarea dreptului la concediul de acomodare acordat adoptatorilor, în beneficiul copilului.