Cancerul extrem de agresiv poate fi vindecat într-o clinică din Germania (una dintre puţinele care tratează această patologie) cu ajutorul chimioterapiei, radioterapiei, transplantului de celule stem şi al unei eventuale intervenţii chirurgicale, toate acestea costând 200.000 de euro.
Pentru a-l sprijini, apropiaţii lui Cătălin au demarat o campanie de strângere de fonduri care a avut un ecou nesperat şi s-a concretizat în numai 7 zile în strângerea a 87 000 de euro din cei 200 000 necesari pentru tratament. Mobilizarea oamenilor a făcut posibil transferul unei tranşe iniţiale de 50 000 de euro în contul Clinicii de Oncologie şi Hematologie a Spitalului Universitar din Frieburg, Germania, unde astăzi Cătălin are programată prima consultaţie.
În campania pentru ajutorarea tânărului s-au implicat prieteni, colegi din Facultatea de Medicină şi persoane care au fost impresionate de cazul său. Povestea lui Cătălin a fost spusă pe reţelele de socializare (Facebook, Youtube, Twitter), pe blogul dedicat şi a fost prezentată în mai multe aricole on-line şi grupaje de ştiri televizate. Pentru susţinerea cauzei sale, duminică, în Piaţa Universităţii, a fost organizat un flashmob, la care au participat circa 200 de studenţi şi absolvenţi de medicină, îmbrăcaţi în halate albe, iar aseară echipa de fotbal Steaua Bucureşti a intrat pe teren cu un banner inscripţionat cu mesajul: “Ajută-l pe Cătă să salveze vieţi! Donează acum! www.drcatalinsandu.wordpress.com”.
Pentru a strânge şi restul sumei de 113 000 de euro, în zilele următoare vor avea loc mai multe acţiuni, două dintre acestea urmând să aibă loc joi, 27 octombrie 2011. Mai multe detalii se gasesc pe reţeaua de socializare Facebook.