Antena 3 CNN Actualitate Afaceristul dat dispărut în Arad a fost UCIS. Trupul bărbatului, ascuns într-o pădure

Afaceristul dat dispărut în Arad a fost UCIS. Trupul bărbatului, ascuns într-o pădure

1 minut de citit Publicat la 11:28 09 Mai 2013 Modificat la 11:28 09 Mai 2013
Afaceristul dat dispărut în Arad a fost UCIS. Trupul bărbatului, ascuns într-o pădure
Omul de afaceri dat dispărut săptămâna trecută la Arad a fost ucis, cadavrul fiind dus într-o pădure. Bărbatul reţinut ca suspect în cazul dispariţiei omului de afaceri arădean Abel Apostol este acuzat de omor.

Procurorii afirmă că acesta l-a ucis în bătaie pe Abel Apostol, apoi a dus cadavrul într-un loc izolat din Pădurea Vladimirescu şi a incendiat maşina cu care l-a transportat.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Arad, Dan Ursu, a declarat că suspectul reţinut în cazul dispariţiei omului de afaceri Abel Apostol, respectiv Adrian Buleu, este cercetat pentru infracţiunea de omor.

"S-a reţinut că în seara zilei de 1 mai Buleu Adrian l-a agresat pe Apostol Abel în incinta unui local, generându-i victimei leziuni care au provocat decesul. Ulterior, a transportat cadavrul cu ajutorul autoturismului său într-un loc izolat din Pădurea Vladimirescu, unde a incendiat autovehiculul", a declarat Ursu, citat de Mediafax.

Adrian Buleu nu a colaborat cu anchetatorii.

Reprezentanţii Parchetului nu au oferit informaţii cu privire la cadavru, respectiv dacă a fost găsit.

Omul de afaceri din Arad Abel Apostol a fost dat dispărut de către familie săptămâna trecută, fiind căutat de vineri, 3 mai. Fiul bărbatului a declarat că tatăl său fusese ameninţat cu moartea de către asociatul său în afaceri.

 

 

 

×
Etichete: afacerist
x close