Filmul evenimentelor în cazul lui Adrian Năstase. Vezi pas cu pas ce s-a întâmplat începând de miercuri noaptea
Analizele făcute de medici fostului premier au avut rezultate bune, iar în urma operaţiei Năstase nu a făcut febră. Mai mult, şi o echipă de medici psihologi l-a evaluat pe fostul premier.
Vă reamintim că Adrian Năstase a fost operat joi dimineaţă, după ce în cursul serii de miercuri s-a împuşcat în gât, încercând să îşi ia viaţa. Operaţia a decurs fără nicio problemă şi s-a încheiat mai repede decât au preconizat iniţial medicii.
Familia fostului premier Adrian Năstase a anunţat că va ieşi vineri, la ora 17.00, la declaraţii. Conferinţa de presă va avea loc la Spitalul Floreasca. Familia va prezenta mai multe scrisori la această conferinţă de presă.
Avocaţii lui Adrian Năstase au depus joi la Tribunalul Bucureşti o cerere de amânare a executării pedepsei în cazul fostului premier, fiind invocate motive de sănătate, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 5 iulie.