Antena 3 CNN Actualitate Acuzaţiile grave ale unui oficial ANAT: Tarifele practicate de preoţi pentru excursii, MAI MARI ca să ajungă până la episcop

Acuzaţiile grave ale unui oficial ANAT: Tarifele practicate de preoţi pentru excursii, MAI MARI ca să ajungă până la episcop

2 minute de citit Publicat la 22:01 13 Noi 2013 Modificat la 22:01 13 Noi 2013
Acuzaţiile grave ale unui oficial ANAT: Tarifele practicate de preoţi pentru excursii, MAI MARI ca să ajungă până la episcop
Foto: Agerpres
Preoţii înalcă etica atunci când profită de enoriaşi pentru a-i atrage în diverse excursii, care sunt mai scumpe la ei decât prin agenţiile de turism, pentru că banii trebuie să ajungă până la episcop, a declarat miercuri într-o conferinţă Alin Burcea, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), citat de Mediafax.
   
Burcea spune că un număr mare de preoţi încasau până anul trecut banii şi îşi făceau grupuri de turişti fără să fie licenţiaţi.
   
"Nu vă spun că erau tarifele şi mai mari, pentru că trebuiau să ajungă pe scara ierarhică până la episcop. Aceste centre de pelerinaj au început să fie licenţiate, dar rămâne o problemă de etică. Oamenii merg la biserică, în general cei în vârstă. Când te apropii de întânirea cu Sfântu Petru te duci să te pregăteşti. Este absolut imoral să le faci capul pătrat oamenilor care vin la slujbă şi să le spui: Avem şi un program de excursie, foarte frumos", a afirmat oficialul ANAT.
   
Burcea a mai spus că însuşi Patriarhul Daniel face reclamă pentru aceste excursii.
   
El estimează că în Israel merg în excursii 40.000 de români pe an, dintre care 25.000 cu Biserica, iar restul prin agenţii. Reprezentanţii Bisericii au ajuns să deţină licenţiate de turism în proporţie de 80%.
   
Oficialul ANAT afirmă că excursiile prin Biserică sunt cu peste 10% mai scumpe decât cele prin agenţii.
   
"Preţul unui pachet pentru Israel este de 700 de euro la o agenţie, iar la preoţi de 780 de euro", a  adăugat reprezentantul agenţiilor de turism.
   
Întrebat dacă acest surplus merge la până la episcop, aşa cum afirmase anterior, Burcea a mai spus: "Nu am de unde să ştiu unde merg. Bănuiesc. Doar suntem în Balcani".
   
ANAT cere autorităţilor din turism ca toţi aceia care organizează servicii de călătorie, inclusiv profesorii şi preoţii, să fie obligaţi să deţină licenţe de turism, iar capitalul social minim pentru înfiinţarea unei agenţii de turism să crească de la 200 de lei la 25.000 de lei.
   
"ANAT cere ministerului pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, precum şi Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) să introducă obligaţia ca toţi operatorii care oferă servicii de călătorie sau pachete turistice, în mod clasic sau online, să deţina licenţă de turism şi să urmeze aceleaşi reguli cu agenţiile. Ne referim la firmele de organizare de evenimente, profesori, prelaţi, site-uri cu cupoane de reducere etc", a declarat agenţiei MEDIAFAX Lucia Morariu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
   
Totodată, ANAT solicită majorarea capitalului social minim pentru înfiinţarea unei agenţii de turism, de la 200 de lei la minim 25.000 de lei pentru o agenţie detailistă şi 100.000 de lei pentru un turoperator.
 

×
x close