Primarul din Curtea de Argeş a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că cinci dintre persoanele decedate în accidentul din Muntenegru erau din Curtea de Argeş, fiind vorba despre un fost consilier local, Nicolae Dervis, soţia acestuia, o profesoară pensionară, soţul acesteia şi tatăl unui fost consilier judeţean.
De asemenea, alte trei persoane din Curtea de Argeş au fost rănite în accident.
"La ora 20.00, în seara tragediei, am fost sunat de un consilier local, Ghiţă Ioan, care a văzut la televizor accidentul. Ulterior, m-a sunat fostul consilier judeţean Mădălin Marinescu, care a recunoscut autocarul în care cu o zi înainte îşi urcase părinţii. Rudele răniţilor au tot sunat pe telefoanele mobile, dar nu le-a răspuns nimeni, asftel că la ora 23.00 Mădălin Marinescu, ginerele şi fata domnului Derviş au plecat spre Podgorica, însoţiţi de un prieten. Ei au fost singurele rude care au plecat spre răniţi. Eu am sunat la MAE, la Celula de criză, noaptea, în momentul în care s-au afişat numerele la care se poate suna. Aveam lista îmbarcaţilor, i-am recunoscut pe toţi opt de la noi din oraşul Curtea de Argeş - oameni de afaceri, profesori şi foşti dascăli şi un fost consilier local. Am întrebat la MAE, mi s-a spus că sunt trei internaţi, iar cinci sunt la terapie intensivă sau morţi şi că sunt mari probleme cu identificarea lor. De fiecare dată când am sunat la MAE mi s-a răspuns imediat, la fiecare apel.
Am înţeles rezervele lor pentru că anumite probleme nu erau certe şi au mai aşteptat decât să dea o informaţie greşită. Cei care au fost acolo mi-au confirmat că erau obiecte de îmbrăcăminte, erau mâini şi picioare rupte cu diferite numere, mă refer la persoane decedate şi de aceea identificarea a fost foarte greoaie. Din cei opt de la noi din oraş, cinci au decedat. Este vorba despre domnul fostul consilier locale de la PNL Nicolae Derviş şi de soţia sa, de ghidul excursiei, profesoara pensionară Mariana Mateescu, de soţul ei şi de tatăl fostului consilier judeţean PNL Mădălin Marinescu. Au scăpat cu viaţă, fiind internate la ORL, Ortopedie şi Neurochirurgie, trei doamne - profesoara Speranţa Nicolăescu, doamna Elisabeta Ciolacu şi doamna Marinescu, mama fostului consilier judeţean Mădălin Marinescu", a declarat primarul municipiului Curtea de Argeş.
Sora Marianei Mateescu, fostă profesoară de matematică la Şcoala "Mircea cel Bătrân" din Curtea de Argeş, care şi-a pierdut viaţa în urma accidentului, declara că aceasta era ghidul circuitului turistic în Muntenegru şi Croaţia.
În ceea ce îl priveşte pe fostul consilier local liberal Nicolae Derviş, decedat şi el în accident, acesta ar fi trebuit să plece în această vară într-o excursie în Spania, dar a primit în ultimul moment o ofertă cu circuitul din Muntenegru şi Croaţia, cedând călătoria în Peninsula Iberică unui fîn, angajat al brutăriei pe care o deţine, spuneau rudele bărbatului.