Pilotul Adrian Iovan avea o experienţă de peste 16.000 de ore de zbor şi licenţele în termen de valabilitate, potrivit Ministerului Transporturilor.
UPDATE- Una dintre victimele accidentului aviatic de luni după-amiază, din Munţii Apuseni, a murit.
UPDATE 22.40- O persoană grav rănită în accidentul de avion a fost coborâtă de către echipele ISU de la locul unde a avut loc aterizarea forţată la un drum unde sunt mai multe ambulanţe SMURD, iar un echipaj al SMURD Cluj face manevre de resuscitare.
Potrivit unor surse medicale, toate cele şapte persoane din avionul care a aterizat forţat au fost găsite în viaţă, două dintre acestea, respectiv pilotul Adrian Iovan şi o studentă, fiind în stare gravă.
UPDATE 21.20- Răniţii accidentului aviatic au fost găsiţi de un pădurar. Acesta a reuşit să sune la 112, anunţând găsirea lor.
Prima echipă de salvatori a ajuns la deja la victime, urmând a se organiza transportul acestora la spital.
UPDATE 21.15- Şeful Salvamont Vlădeasa, Florin Mihuţ, care participă şi el la operaţiunea de căutare a victimelor, a declarat, la "Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu" că în scurt timp echipele de salvare vor ajunge la locul accidentului.