Antena 3 CNN Actualitate A vrut să facă baie, a dat drumul la apă, iar ce a găsit în cadă a UIMIT pe toată lumea

A vrut să facă baie, a dat drumul la apă, iar ce a găsit în cadă a UIMIT pe toată lumea

1 minut de citit Publicat la 11:17 12 Mar 2014 Modificat la 11:17 12 Mar 2014
A vrut să facă baie, a dat drumul la apă, iar ce a găsit în cadă a UIMIT pe toată lumea
O tânără de 18 ani din Bistriţa a găsit un şarpe exotic în cada din apartamentul său, ea sunând la 112 pentru a cere ajutor din partea autorităţilor, transmite MEDIAFAX.
   
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bistriţa-Năsăud, Georgeta Căşvan, a declarat că incidentul s-a petrecut marţi seară, în jurul orei 22.00.
   
"La faţa locului a ajuns un echipaj de jandarmi care a constatat că, într-adevăr, fapta reclamată este reală", a spus Căşvan.
   
Potrivit acestuia, tânăra le-a relatat jandarmilor că a vrut să facă baie, a dat drumul la apă în cadă, a intrat cu picioarele în apă, s-a întins după şampon, moment în care a văzut în apă şarpele exotic de aproape o jumătate de metru lungime. La ţipetele ei, un vecin a venit în locuinţa sa şi a aruncat un prosop peste şarpe, iar apoi a reuşit să prindă reptila şi să o bage într-un vas.
   
Între timp, fata a sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns poliţiştii locali şi jandarmii. Aceştia au chemat, la rândul lor, pompierii voluntari, care au luat şarpele şi l-au dus la sediul lor.
   
"Şarpele este unul de acvariu, are între 35 şi 40 de centimetri lungime. A fost preluat de reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa", a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Bistriţa-Năsăud. 
   
El a spus că până la acest moment nu se ştie cum a ajuns şarpele în cada de baie, fiind luată în calcul varianta ca acesta să fi scăpat dintr-un acvariu în care era ţinut de vreun locatar al blocului, dar şi să fi fost aruncat cumva pe fereastra băii, apartamentul fiind la parter.

×
x close