Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de reprezentanţii Enel Distribuţie Banat, în judeţul Hunedoara au rămas nealimentate parţial trei linii de medie tensiune şi 22 de posturi de transformare sunt afectate, fiind întreruptă alimentarea cu energie electrică în localităţile Trestia, Sălişte, Deleni, Almaş Sălişte, Cerbia, Almăşel, Pogăneşti, Valea Godineşti, Petreşti, Brădăţel, Runcşor, Glodghileşti, Ohaba, Finţag, Coseşti, Hordea, Coşeviţa, Micăneşti.
Totodată, în judeţul Caraş-Severin au rămas nealimentate parţial patru linii de medie tensiune, fiind afectate opt de posturi de transformare şi localităţile Moniom, Lăţunaş, Taria Mare, Gura Golumbului, Maciova, Peştere.
Potrivit sursei citate, probleme au apărut din cauza viscolului, iar toate echipele Enel Distribuţie Banat şi ale contractorilor sunt mobilizate pentru restabilirea în cel mai scurt timp a alimentării cu energie electrică a consumatorilor, arată sursa citată.
Duminică, până la ora 20.00, este cod galben de ninsori, ploi abundente, polei şi intensificări de vânt, în aproape toată ţara, cu excepţia Bucureştiului şi judeţelor Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Ilfov, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj.
Potrivit acestei avertizări, duminică vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor, sub formă de ninsoare în Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană, mixte în Transilvania şi în sudul Moldovei şi ploi în Dobrogea, nordul şi estul Munteniei. În aceste zone, cantităţile de precipitaţii vor depăşi 25 - 30 de litri pe metru pătrat în Carpaţii Orientali şi în estul teritoriului. Vântul va avea intensificări temporare, iar în zona de munte şi în sud-vest va viscoli ninsoarea.
Meteorologii au prelungit până luni la ora 11.00 avertizarea cod galben de ninsori, ploi, polei şi viscol pentru Bucureşti şi 29 de judeţe din jumătatea de est a ţării.