Mihai Gâdea a prezentat în cadrul ediţiei de miercuri seara povestea Vioricăi Vişan, o femeie care a stat după gratii timp de 10 ani, în ciuda faptului că era nevinovată.
Aceasta a fost condamnată la 16 ani de închisoare pentru crimă, fiind acuzată că şi-a ucis soacra.
Adevăratul autor al faptei a fost băiatul ei de 19 ani, crimă pe care acesta a mărturisit-o în nenumărate rânduri, dar nimeni nu a vrut să îl asculte.
Marţi, 15 ianuarie, Mihai Gâdea a început să prezinte la "Sinteza Zilei" poveştile cutremurătoare ale unor români băgaţi la închisoare pe nedrept, victime ale unor erori judiciare grave. Iată câteva dintre aceste cazuri:- Marcel Tundrea, condamnat pentru viol şi crimă la 25 de ani, declarat nevinovat după 12 ani de temniţă. - Viorica Vişan, condamnată la 16 ani de închisoare pentru crimă, iar după 10 ani de închisoare a fost declarată nevinovată. - Alexandru Diaconescu, arestat preventiv 10 luni pentru crimă şi apoi declarat nevinovat. - Romica Valentin Chiperi, a stat după gratii 17 luni pentru o crimă pe care nu a comis-o. - Nicolae Tigaret, acuzat de omor şi ţinut în arest preventiv 13 luni. Nevinovat! - Mihai Moldoveanu, condamnat la 25 de ani la închisoare pentru acuzaţia de omor deosebit de grav. După 17 ani de luptă cu sistemul, acesta a fost declarat nevinovat.
VEZI AICI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII SINTEZA ZILEI.