''Ştiu foarte bine că cei care au condus România şi judeţul Dâmboviţa în ultimii ani au foarte mulţi bani, au foarte mult tupeu şi încearcă acum să se ascundă în diverse locuri şi sub diverse culori. Am întâlnit tot felul de oameni în verde şi vreau să vă spun că toţi pedeliştii, şi Popescu şi Boriga şi Flutur şi Pinalti îşi schimbă culoarea, dar năravul ba. Iar obligaţia noastră este de a veni cu alţi oameni care să respecte legea, care să facă bine judeţului şi care să facă bine oraşului'', a spus Ponta, conform Agerpres.
Preşedintele PSD a mai spus că reprezentanţii PDL şi UDMR trebuie să treacă în opoziţie.
''Guvernul României poate să facă pentru oamenii din Târgovişte şi pentru oamenii din Dâmboviţa lucrurile pe care ei le aşteaptă de la noi, aşa cum am putut să începem să dăm înapoi banii tăiaţi de la profesori şi de la medici, aşa cum am reuşit să dăm înapoi banii pensionarilor, luaţi de Boc şi de PDL. Putem să facem împreună lucrurile bune pe care dâmboviţenii le aşteaptă de la noi. Şi am mai venit să vă spun un lucru. Cei care au greşit politic, cei de la PDL şi de la UDMR trebuie să treacă în opoziţie, dar cine a încălcat legea trebuie să răspundă în faţa legii'', a afirmat Ponta.
Aproximativ 5.000 de persoane au participat la mitingul USL de la Târgovişte, de pe platoul Prefecturii Dâmboviţa. Au fost prezenţi liderii partidelor componente USL, respectiv Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin. De asemenea la miting a participat Rovana Plumb, preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD.
Din partea USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa candidează senatorul social-democrat Adrian Ţuţuianu, iar la Primăria Târgovişte candidează preşedintele PNL Dâmboviţa, Gabriel Grozavu.