Şi instituţiile de sănătate publică sau sălile de nunţi vor găzdui secţii de votare. Mai multe astfel de secţii vor fi înfiinţate pe holurile policlinicilor, spitalelor sau chiar ale serviciilor de Ambulanţă, informează Mediafax.
Astfel, pe 10 iunie, oamenii vor merge la cinematograf şi la teatru, însă nu ca să vadă o piesă, ci ca să voteze. În această situaţie sunt locuitorii din Alba, Caraş-Severin, Constanţa, Harghita şi Hunedoara.
O parte din locuitorii din Bihor sunt aşteptaţi duminică la ştrand. Tot ca să voteze.
La biserici, mânăstiri şi chiar schituri, vor merge în pelerinaj, duminică, locuitorii din Bacău, Harghita, Neamţ şi Sibiu, care vor să voteze.
Dacă în mod normal mergem la spital să ne tratăm, acum vom merge ca să votăm. Se întâmplă în Arad, Bihor, Râmnicu Sărat, Constanţa, Covasna. La Mehedinţi se va vota însă la staţia de Salvare.
Alţii vor merge pe stadion, dar nu la meci, ci ca să pună ştampila. Este cazul locuitorilor din Alba, Hunedoara, Mehedinţi, Neamţ şi Sibiu.
Şi în holul bazinelor olimpice se va vota. Se întâmplă la Alba şi Bacău.
Săli de nunţi pe post de secţii de votare întâlnim la Alba şi Hunedoara.
Şi magazinele săteşti vor ţine loc de secţii de votare. În Arad, spre exemplu.
La muzee vor vota locuitorii din Caraş-Severin, Ialomiţa, Sălaj, Sibiu şi Suceava.
Unii dâmboviţeni vor merge la penitenciar ca să pună ştampila.
Secţii de votare vor fi organizate şi la două puncte termice din Giurgiu.
Şi la cantină se va vota. La Alba, Buzău, Cluj şi Sibiu.
Citeşte şi 10 iunie, data alegerile locale. Vezi listele cu candidaţii la Primăria Generală, primăriile de sector şi CGMB
Peste 1,8 milioane de bucureşteni sunt aşteptaţi să voteze la alegerile locale care vor avea loc pe 10 iunie, cei mai mulţi alegători, peste 403.000, fiind înregistraţi în sectorul 3.