Antena 3 CNN Politică Vizita surpriză a lui Nicușor Dan la CSM. Președintele a condus prima ședință la care a participat. Ce le-a transmis magistraților

Vizita surpriză a lui Nicușor Dan la CSM. Președintele a condus prima ședință la care a participat. Ce le-a transmis magistraților

George Forcoş
2 minute de citit Publicat la 12:58 03 Sep 2026 Modificat la 16:00 03 Sep 2026
nicusor dan la sedinta csm
Președintele Nicușor Dan a condus ședința CSM. Foto: Captură video/Administrația Prezidențială

Președintele Nicușor Dan a participat joi în premieră la ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Președintele a cerut procurorului general, Cristinei Chiriac, o situație a dosarelor care îi privesc pe magistrați, dar procurorul general a spus că nu are aceste statistici. Șeful statului a întrebat-o și cât de vechi sunt aceste dosare.

Cristina Chiriac a anunțat doi procurori care vor face parte din secția de investigare a infracțiunilor comise de magistrați.
 
"Voi începe prin a-i prezenta pe domnii procurori propuși de Parchetul General. Sunt procurori cu care am discutat personal și a căror activitate profesională am analizat-o cu atenție. Sunt primele propuneri făcute de PG după ce am fost învestită ca procuror general. Cei doi au o activitate ireproșabilă. I-am învestit. Sunt primele propuneri. Sunt în căutare permanentă de procurori la PG, deoarece există o lipsă. Cu cei doi procurori, schema s-ar completa, dar este nevoie de a completa schema de procurori pentru a fi eficienți".

Nicușor Dan a explicat de ce a venit la CSM

Nicușor Dan a precizat că "e un moment bun, după instalarea noului guvern, oricare va fi el, să discutăm de resurse și de relația cu Poliția. Am ajuns toți la maturitate să discutăm toți cu cărțile pe masă. Sunt un susținător al eficientizării unei bune relații între parchete și Poliție".

Nicușor Dan a părăsit ședința CSM  și a explicat jurnaliștilor de ce a venit: "Am venit doar pentru punctul unu de pe ordinea de zi, care se referă la procurorii pe care PG îi propune pentru investigarea infracțiunilor făcute de magistrați. Avem un deficit de procurori. Avem doar 3 din 14. Azi au mai fost propuși 2. E important, pentru că suspiciunea de infracțiune chiar în rândul magistraților afectează încrederea românilor în chiar statul român. E important să tranșăm administrativ chestiunea asta. E parte și din raportul privind statul de drept al Comisiei Europene. Această activitate trebuie dusă cu celeritate și echilibru".

Deficitul de personal din sistemul judiciar este una dintre problemele semnalate în mod repetat de Consiliul Superior al Magistraturii. În ședințele anterioare, CSM a avertizat că justiția din România se confruntă cu dificultăți „nemaiîntâlnite” din cauza lipsei de judecători, grefieri și asistenți ai judecătorului.

Potrivit instituției, deficitul de judecători se menține la aproximativ 15%, ceea ce înseamnă că 759 de posturi sunt vacante din totalul celor 5.071 prevăzute în schema națională. La acestea se adaugă alte 51 de posturi vacante din cele 283 aprobate în fondul de rezervă.

CSM s-a plâns, după decizia Curții Constituționale privind reforma pensiilor magistraților, că noile reguli pot avea efecte grave asupra justiției, inclusiv plecarea unor magistrați din sistem și scăderea atractivității profesiei pentru noile generații.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close