Antena 3 CNN Politică Viitorul ţării, stabilit la Mamaia. Cum va fi ÎMPĂRŢITĂ ţara începând din 2014

Viitorul ţării, stabilit la Mamaia. Cum va fi ÎMPĂRŢITĂ ţara începând din 2014

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 13:33 30 Aug 2013 Modificat la 13:33 30 Aug 2013
Viitorul ţării, stabilit la Mamaia. Cum va fi ÎMPĂRŢITĂ ţara începând din 2014
Liderii social-democraţi au discutat vineri, la şedinţa BPN al PSD, despre varianta împărţirii ţării în zece regiuni, în această arhitectură urmând ca Sibiu şi Braşov să fie regiuni separate, au spus, pentru MEDIAFAX, surse din partid.

De asemenea, social-democraţii au optat şi pentru convocarea referendumului de revizuire a Constituţiei odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, în deschiderea BPN al PSD, reunit la Mamaia, că din toamnă trebuie să se modifice Legea 315/1998 privind regiunile de dezvoltare în sensul formării regiunilor înainte de a primi statutul constituţional prin revizuirea Legii fundamentale.

"Unul din punctele cele mai importante le-am discutat şi ieri (joi, n.r.) în cadrul unui BPN informal, doar cu vicepreşedinţii. Cred că din această toamnă trebuie să mergem mai departe prin modificarea Legii 315/1998, cea cu regiunile de dezvoltare, în a forma practic regiunile chiar înainte de a primi statutul constituţional", a spus Ponta.

×
x close