Parlamentarul a declarat că la şedinţa reunită a grupurilor parlamentare ale PSD, de la ora 14,00, s-ar putea lua în discuţie propunerea senatorului PNL Ioan Ghişe, de validare de către Parlament a referendumului.
"Este posibil ca în plenul Parlamentului, senatorul Ioan Ghişe să îşi expună punctul de vedere. Nu este însă o decizie luată, grupurile parlamentare se reunesc la ora 14,00. Nu am citit propunerea domnului senator, nu vreau să o citesc până nu decidem dacă o punem în discuţie. Este un coleg inventiv, căutător de soluţii, dar din ce ştiam eu, am putea să putem în discuţie astăzi mai multe aspecte. Putem cere, de exemplu, explicaţii Curţii Constituţionale pentru soluţia pe care a dat-o, putem cere lămuriri Comisiei de la Veneţia, sau de la Institutul de Statistică. Parlamentul poate avea astăzi o poziţie activă", a declarat senatorul PSD Ioan Chelaru.
În ceea ce priveşte posibilitatea iniţierii de către USL a unei noi proceduri de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, parlamentarul a declarat că acest lucru este viabil după alegerile parlamentare din 2 decembrie.
"Cred că o coabitare cu preşedintele Traian Băsescu nu este posibilă, trăim în două lumi paralele. Probabil până la alegerile parlamentare, fiecare îşi va vedea de atribuţiile legale şi apoi vom reanaliza suspendarea preşedintelui. Dar asta după alegerile din 2 decembrie, pentru că sâmbătă, în şedinţa de guvern, se va hotărî data alegerilor parlamentare pentru 2 decembrie", a declarat vicepreşedintele Senatului.
Parlamentul se reuneşte luni, la ora 15,00, în sesiune extraordinară, pentru citirea hotărârii CCR privind invalidarea referendumului din 29 iulie.