Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, miercuri seara, că legea salarizării, la care Guvernul începe să lucreze, va fi cuplată cu reforma funcției publice, arătând că în această lege trebuie prevăzute principii de echitate și de ierarhie.
Dîncu a arătat, la TVR1, că ministrul Muncii, Ana Costea, a anunțat că, până la mijlocul lunii februarie, se vor finaliza consultările cu partenerii sociali în privința legii salarizării, pentru a vedea standardele pentru fiecare profesie, modul cum se poate obține performanță și pentru a se aplica principiile, cum ar fi cel al echității și cel ierarhic.
"Trebuie discutat cu fiecare minister, cu fiecare categorie ocupațională, pentru a vedea standarde. Acum suntem pregătiți la fiecare minister cu standarde pentru fiecare profesie, vorbim de standarde de cost, despre modul în care se poate obține performanță, ce înseamnă performanță într-o anumită muncă, să vedem, să aplicăm câteva principii", a precizat Dânc, citat de
Agerpres.
El a spus că un principiu important este cel al echității, arătând că este normal ca la aceeași categorie ocupațională să fie un singur fel de indemnizație egal, iar, pornind de la un standard ocupațional, să poată fi indexat salariul în funcție de realizări, de importanța muncii, de poziția ocupată.
"Ar trebui un principiu ierarhic, să existe un raport între cel mai mic salariu și cel mai mare salariu, raportat la salariul președintelui ar trebui să fie acesta. În acest moment, există o grămadă de categorii de bugetari care câștigă mai mult decât președintele României. În acest moment, este foarte clar că noi trebuie să construim un standard de salarizare unic în România, pentru că România este plină de privilegii", a mai explicat Dîncu.
Vicepremierul a arătat că legea salarizării va fi cuplată cu reforma funcției publice.
"Legea aceasta a salarizării, la care începem să lucrăm foarte serios acum, o vom cupla cu reforma funcției publice. Adică, noi ar trebui ca, în cadrul reformei funcției publice, să vedem câți funcționari publici, știm că în mare sunt în jur de 150.000, 10 % din cei ocupați în administrație. Între funcționarii publici și cei ocupați în spațiul public din zona bugetară e o diferență și trebuie să construim, și pentru aceștia, și pentru personalul bugetar, standarde care să respecte importanța socială a muncii și care să se cupleze cu salarizarea, pentru că trebuie să asigurăm demnitatea celor care lucrează în spațiul administrației. Nu poți numai să le ceri oamenilor să facă performanță și, în același timp, să nu dai nimic. Nu poți, în același timp, să vorbești despre funcționarii publici ca fiind ăla care te umilește la ghișeu", a mai spus Dîncu.
El a mai arătat că sunt oameni cu aceeași pregătire care au salarii diferite și trebuie să se refacă strategia pentru funcția publică, pentru a preciza cum sunt selectați cei din spațiul administrației, cum sunt evaluați și cum sunt plătiți.
"Vom propune criterii, sisteme de formare pentru cei care există acum, nu înseamnă că, dacă sunt mai în vârstă sau nu au studiile necesare, nu vor avea posibilitate, fiecare va avea o șansă să se integreze în sistem, însă vor fi criterii și nu se va mai face asta după bunul plac al politicienilor, după vremurile care vin", a mai explicat Dîncu.
Guvernul a decis, în ședința de miercuri, să formeze un grup de lucru interministerial care să elaboreze noua lege a salarizării publice, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, care a adăugat că actul normativ ar urma să fie finalizat până la jumătatea lunii februarie.