Decizia liderului PDL vine la scurt timp după ce prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda şi-a anunţat demisia de onoare din funcţia deţinută, ca urmare a rezultatelor alegerilor parlamentare de duminică.
Preda susţine că se numără printre politicienii care consideră că, la finalul unei bătălii electorale, nu ai voie să te ascunzi după faptul că românii au votat mai mult sigle decât oameni şi că Alianţa România Dreaptă trebuie ''să intre, în ansamblu, într-o profundă reorganizare şi omogenizare, astfel încât să devină cea mai importantă şi credibilă forţă de opoziţie din România''.
În acelaşi timp, au început să circule zvonuri despre iminenta demisie a lui Vasile Blaga de la şefia partidului. În timp ce unii democrat-liberali cer demisia lui Blaga în cazul în care acesta nu intră în Parlament, alţii consideră că demisia lui Blaga este necesară oricum.