"Azi se împlinesc doi de când există USL şi prezentăm un raport cu ceea ce vom face în continuare", a spus Ponta.
Cel care va prezenta principiile uniunii va fi preşedintele PNL, Crin Antonescu, a adăugat premierul.
Pe 1 septembrie 2011, magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis cererea de înregistrare ca alianţă politică a formaţiunii Uniunea Social Liberală.
Cererea de înregistrare a USL fusese depusă la Tribunalul Bucureşti la începutul lunii martie, dar discutarea dosarului a fost amânată de mai multe ori.
"Uniunea Social Liberală împlineşte mâine (marţi - n.r.) doi ani de existenţă! Aceasta s-a înfiinţat în data de 5 februarie 2011, odată cu semnarea protocolului de constituire al USL la Bucureşti. După doi ani de zile, USL a reuşit să-şi îndeplinească principalul obiectiv – acela de a impune victoria solidarităţii împotriva dezbinării societăţii româneşti", a scris premierul Victor Ponta, luni seara, pe pagina sa Facebook.