Antena 3 CNN Politică USL îşi va desemna candidaţii după sondajele de opinie. Vezi declaraţiile liderilor de partid

USL îşi va desemna candidaţii după sondajele de opinie. Vezi declaraţiile liderilor de partid

1 minut de citit Publicat la 19:06 01 Sep 2011 Modificat la 19:06 01 Sep 2011
USL îşi va desemna candidaţii după sondajele de opinie. Vezi declaraţiile liderilor de partid
Foto: Intact Images
Liderii Uniunii Social-Liberale au anunţat, joi, listele formaţiunii pentru alegerile locale din 2012. Anunţul a avut loc în cadrul unei conferinţe de presă a uniunii. Astfel, potrivit liderului PSD Victor Ponta, candidaturile vor fi desemnate în urma sondajelor de opinie.

"Am discutat şi am aprobat, de principiu, modul în care USL va fi reprezentată la alegeri", a declarat Ponta. Acesta a precizat că pentru consiliile vor exista 21 de candidati PSD, şi 20 de candidaţi din partea ACD (PNL-PC), pentru consiliile judeţene.

De asemenea, social-democratul a declarat că există o situaţie speciala, la Buzău, unde preşedintele CJ apartine PSD, dar unde candidatul USL va reveni ACD.

"De aceea PSD va avea inca un candidat in plus fata de algoritmul avut in acord", a explicat Ponta.
 


PSD va desemna candidaţi în 22 de judeţe: Suceava, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Sibiu, Gorj, Dolj, Mehedinţi, Timiş, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud.

În cazul primăriilor din reşedintele de judeţ, candidaţii PSD vor la Botoşani, Iaşi, Vaslui, Focşani, Brăila, Constanţa, Slobozia, Ploieşti, Alexandria, Slatina, Piteşti, Craiova, Turnu Severin, Târgu Jiu, Reşiţa, Bistriţa, Târgu Mureş şi Satu Mare.

În cazul primăriei din Iaşi, Partidul Conservator îşi va asuma separat o candidatură, în timp ce PNL şi PSD vor susţine, separat, o alta.

În acelaşi timp, Alianţa de Centru-Dreapta va desemna candidaţii la primariile Suceava, Neamţ, Bacău, Galatţ, Tulcea, Călăraşi, Giurgiu, Târgovişte, Râmnicu-Vâlcea, Timişoara, Deva, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Arad, Oradea, Zalău, Baia Mare. Dintre acestea, PC vor reveni Târgoviste, Deva, Arad, Sibiu şi Piatra Neamţ.
 


Constantin: PC va avea pe listele USL şase candidaturi

 
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat că formaţiunea sa va avea pe listele USL şase candidaturi la nivel naţional la alegerile locale cu excepţia primăriei Iaşi, unde varianta de compromis este ca Tudor Ciuhodaru să fie sprijinit doar de PC.

Constantin a precizat după şedinţa Biroului politic al partidului că PC va avea o candidatură la consiliul Judeţean şi cinci candidaturi la primării reşedinţă de judeţ.
 

   

×
x close