Tensiunile sunt tot mai mari în USL, iar unele voci spun că o eventuală ruptură este iminentă. De asemenea, surse spun că strategia liberalilor ar fi să-i dea un ultimatum lui Victor Ponta şi să ameninţe cu ieşirea de la guvernare.
În schimb,
PSD nu are încă o majoritate în Parlament pentru a supravieţui fără PNL, iar
răceala dintre cei doi lideri USL a fost mai evidentă ca niciodată chiar în faţa adversarului politic, Traian Băsescu. La ceremoniile de la Cotroceni, Ponta şi Antonescu s-au ignorat total.
Crin Antonescu a spus că nu doreşte ordonanţă de urgenţă pentru desemnarea unui director interimar la TVR, ci că Parlamentul ar trebui să facă acest lucru.
Picătura care a umplut paharul a fost votul pentru conducerea TVR. Rareş Bogdan, propus de PNL pentru această funcţie, nu a trecut de plenul reunit al celor două Camere.
De asemnea, şeful PNL a spus că nu va mai ieşi public alături de Victor Ponta şi ar trebui să desemneze un purtător de cuvânt al USL, iar vorbele aruncate până acum nu pot duce la o întregire a cuplului politic.
Antonescu, despre relaţia cu Ponta: Este indecent să mai pozăm în cuplu politicDe altfel, premierul a plecat imediat după ce
ministrul Culturii a depus jurământul, fără să mai aştepte ca Toni Greblă să facă acelaşi lucru pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională.
Primii care şi-au făcut apariţia în sala de ceremonii au fost preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea. După minute bune au apărut şi preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta. Antonescu şi Ponta s-au evitat reciproc, iar în momentul jurământului lui Gigel Ştirbu, între cei doi a stat Valeriu Zgonea.
Surse spun că după jurământ,
preşedintele Băsescu i-ar fi spus noului ministru al Culturii să nu comaseze Muzeul Satului cu Muzeul Ţăranului Român. Când a venit rândul premierului să-l felicite, Victor Ponta i-ar fi şoptit lui Ştirbu "comasează-le".
Prezenţa lui Crin Antonescu la ceremonie a fost o surpriză. Este prima dată când preşedintele Senatului este invitat la Cotroceni după depunerea jurămâtului ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu. Atunci, Antonescu a plecat din sală înainte ca Traian Băsescu să îşi susţină obişnuitul discurs.
Întrebat, ulterior, Băsescu a spus că Antonescu nu va fi niciodată preşedinte, pentru că nu respectă instituţia prezidenţială, prin urmare l-a scos de pe lista viitorilor invitaţi. Securea războiului, cel puţin de dragul aparenţelor, pare să fi fost îngropată, pentru că după jurământul lui Toni Greblă, preşedinte Băsescu şi Crin Antonescu şi-au zâmbit şi au dat şi mâna.
Citiţi şi
Crin Antonescu, despre despărţirea de Ponta: Obişnuiţi-vă!Antonescu: USL este într-o situaţie grea. Va fi foarte greu să mergem mai departe