"UNPR cere trei funcţii de vicepreşedinte, iar în acest moment se derulează negocieri cu PSD pe acest subiect. Fuziunea va avea loc abia după ce UNPR va face un congres în care să îşi dea acordul pentru aşa ceva. Dacă până săptămâna viitoare, când va avea loc congresul PSD, nu se va întâmpla aşa ceva, vom lăsa două sau trei funcţii de vicepreşedinte libere pentru cei care vor veni din UNPR", a spus Ioan Munteanu.
Potrivit unor surse din PSD, una dintre funcţiile de vicepreşedinte va fi ocupată de vicepremierul Gabriel Oprea, preşedinte al UNPR.
A doua funcţie de vicepreşedinte al PSD este disputată de primarul sectorul 2, Neculai Onţanu, şi de preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Culiţă Tărâţă.
Pentru a evita o dispută între aceşti doi lideri ai UNPR, progresiştii solicită o funcţie în plus de vicepreşedinte al PSD faţă de cât oferă social-democraţii.
Victor Ponta: La PSD se vor face încă două funcţii de vicepreşedinte, pentru membrii UNPR
Şeful PSD, Victor Ponta, are un contracandidat la preşedinţia partidului
Congresul PSD va avea loc în perioada 19 - 20 aprilie şi vor participa aproximativ 5.000 de delegaţi cu drept de vot.