Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2012, Alin Trăşculescu, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Vrancea a PDL, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (denunţător în cauză), iniţial suma de 50.000 de euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 de euro. Banii au fost pretinşi cu ajutorul inculpatului Calotă Marian-Valeriu care l-a constrâns prin ameninţare pe denunţător să remită lui sumele solicitate.
Pentru obţinerea banilor ceruţi de la denunţător, susţin procurorii, deputatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu atribuţii de verificare, avizare şi aprobare în derularea procedurii specifice aceluiaşi program, precum şi asupra reprezentanţilor unei societăţi comerciale, pentru a-i determina să deruleze o relaţie contractuală cu firma administrată de denunţător.
Elena Udrea a fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului în Guvernul Boc, între decembrie 2009 şi februarie 2012. De asemenea, ea a fost ministru al Turismului în perioada decembrie 2008 - octombrie 2009.
Update 13:00 - Oficiali din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) au declarat, pentru agenţia Mediafax, că este începută urmărirea penală în cazul deputatului Alin Trăşculescu, dată fiind excepţia reprezentată de prinderea acestuia în flagrant delict.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, duminică, pentru Mediafax, că a primit din partea Ministerului Justiţiei solicitarea pentru ridicarea imunităţii în cazul deputatului PDL Alin Trăşculescu.
Deputatul PDL de Vrancea Alin Trăşculescu a fost reţinut după ce a fost prins în flagrant, sâmbătă seară, în timp ce primea bani de la un om de afaceri.
Tot în 2008 a candidat la funcţia de primar al municipiului Focşani, fiind însă învins de către actualul primar al municipiului Decebal Bacinschi.
Trăşculescu a candidat pentru funcţia de primar al Focşaniului şi la alegerile locale din 2012, când a obţinut mai puţin de 20 la sută din voturile alegătorilor.
Potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul Camerei Deputaţilor, Alin Trăşculescu nu are terenuri sau locuinţe, însă este proprietarul a trei autoturisme, fiind vorba despre un Volkswagen Golf, cumpărat în 2003, un Volkswagen Touareg şi un Mini-N.
De asemenea, el are bijuterii şi obiecte de artă în valoare de 35.000 de euro.
El are, potrivit documentului citat, un credit la banca Unicredit în valoare de 11.000 de euro, scandent în 2016.
Trăşculescu a obţinut în anul 2011, 63.634 de lei din funcţia de deputat, iar soţia acestuia, angajată a unei bănci, venituri de 42.000 de lei.