Preşedintele Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă, la ora 18.30, la Palatul Cotroceni.
Urmăreşte cele mai importante declaraţii:
- Sincer să fiu, nu vreau să-mi fac de lucru, dar i-am prevenit pe liderii USL că voi reacţiona dacă fac din mine subiect de campanie
- Domnii de la USL susţin, sus şi tare, că preşedintele trebuie să fie neutru, dar ei îl folosesc pe preşedinte în materialele de propagandă, în campanie
- Prima afirmaţie din mesajele pe care trebuie să le transmită candidaţii, şi au şi început să fie transmise chiar de premierul Victor Ponta: 'Europa îi cere lui Traian Băsescu să respecte rezultatul alegerilor'. Vă mărturisesc că e o mare minciună. Deocamdată, nu mi-a cerut nimeni nimic. Probabil liderii statelor UE îi sună pe Crin Antonescu şi pe Victor Ponta şi le spun lor. Mie încă nu mi-a spus nimeni aşa ceva
- De vreo şase luni, oamenii ăştia mint că vor coabitare, dar scriu, negru pe alb, către toate organizaţiile şi către toţi liderii, că alegerile din 9 decembrie sunt continuarea luptei cu Traian Băsescu. Iată o minciună care, de data asta, este demontată în scris, iar lui Victor Ponta, care tot afirmă că vrea coabitare cu preşedintele, nu face decât să-i confirme calitatea de om care minte. Unii spun: 'minte cum respiră
- În urma suspendării nu eu am primit o listă în 11 puncte în care mi se cerea să respect statul de drept, ci Victor Ponta
- Cum oi putea să deturnez eu rezultatul alegerilor? Eu nici n-am îndemnat pe nimeni să fure voturi, iar cei care sunt sub suspiciunea că au furat 1,5 la 2 milioane de voturi la referendum sunt cei de la USL, şi nu eu. Cei care sunt anchetaţi acum sunt preşedinţii comisiilor de votare, preşedinţii secţiilor de votare din partea USL, nu din partea mea. Cei care au fost prinşi cu liste false de semnături în secţiile electorale şi buletine de vot băgate, fără ca oamenii să fi fost la vot, sunt cei de la USL, şi nu eu
- Indiferent cât de frumos le vorbeşte un candidat, indiferent că e de la USL, că e de la ARD, dacă ştiu din presa locală sau de la televizor că are un dosar penal, îi rog să nu îl voteze
- Mi-aş dori mult ca românii să le demonstreze europenilor că ei nu tolerează suspiciunile de corupţie. Îi rog să nu voteze niciun candidat, indiferent al cui este, despre care ştiu că are dosar penal. Dacă au dubii, în această săptămână de campanie îl pot întreba, sau se pot interesa la instituţiile statului. Dar ar fi un mesaj extraordinar că românii nu tolerează corupţia şi românii nu sunt neapărat egali cu clasa politică. Înţelepciunea românilor care merg la vot este deasupra înţelepciunii reduse pe care au arătat-o parlamentarii legat de cazurile de corupţie
- Voi fi extrem de exigent cu privire la cei care au dosare penale. Să nu-şi imagineze că un ministru cu dosare penale, fie el şi trecut prin Parlament, va avea ocazia să depună jurământul în faţa mea
- Domnii de la USL sugerează că viitorul premier ales prin vot poate fi respins de Traian Băsescu, dar oamenii trebuie să ştie că alegerile parlamentare sunt despre Parlament şi nu despre primul-ministru
- Prim-ministru poate fi orice cetăţean al României care îndeplineşte nişte condiţii, şi politice şi de pregătire
- Atributul constituţional de desemnare a primului-ministru este al preşedintelui României, ţinând cont de capacitatea acelui prim-ministru de a forma o majoritate în Parlament şi ţinând cont de interesul naţional
- Le spun eu, domnilor Ponta şi Antonescu, de ce sunt neliniştiţi liderii europeni. Sunt neliniştiţi din cauza atacurilor permanente la Justiţie. Sunt nemulţumiţi din cauza atacurilor la instituţiile independente, cum ar fi CNA, ANI. Sunt neliniştiţi de afectarea, prin decizii, a statului de drept. Sunt neliniştiţi de utilizarea ordonanţelor de urgenţă, pentru diminuarea atribuţiunilor unor instituţii, cum ar fi de exemplu, CNA-ul. Sunt neliniştiţi de faptul că doi miniştri, Borbely şi Dobre, nu pot fi anchetaţi de procurori pentru că majoritatea parlamentară a refuzat să le ridice imunitatea. Liderii europeni sunt neliniştiţi că trei miniştri declaraţi incompatibili de ANI sunt menţinuţi în Guvern. Liderii europeni pot fi neliniştiţi de furtul intelectual, de plagiat, care se practică la nivelul Guvernului
- Voi desemna un prim-ministru care va trebui să treacă, cu un vot majoritar, prin Parlament. Ceea ce va legitima Guvernul, indiferent cine votează. Majorităţile parlamentare nu se fac nici la Cotroceni, nici la Palatul Victoria, nici prin biroul preşedintelui Senatului. Majorităţile parlamentare se fac în Parlament
- Cine crede în cuvântul unor astfel de lideri politici care îşi fac campania pentru legislative pe seama preşedintelui
- Pentru ce introduci în campanie un preşedinte care nu candidează în această campanie?
- M-aş bucura dacă în loc de aceste minciuni candidaţii USL şi ARD să spună cum consolidează intituţiile statului, cum va arăta raportul MCV, cum rezolvi problema Schengen, cum creezi locuri de muncă
- Am văzut că cei doi lideri se pregătesc să împartă posturi. Să nu vândă pielea ursului din pădure, măcar să nu ia banii înainte
- Cele ce veţi citi în Legea 14/2003 se pun lângă articolul 103 şi se află cum se desfăşoară legal consultările. Pentru că am convingerea că nu sunteţi foarte la curent cu legea 14/2003, vă promit o conferinţă de presă în care să fim în cunoştinţă de cauză şi unii şi alţii, să analizăm efectele nocive ale propagandei USL legate de cum cum vin ei cu tot USL-ul la Cotroceni, spun un nume şi pleacă. Nu se va întâmpla aşa ceva. Vor trebui să respecte Constituţia şi legea partidelor, cu definiţiile în lege, aşa cum ele sunt
- În intenţia mea este să respect Constituţia şi legea. Pentru că nerespectarea duce la nişte distorsiuni foarte grave ale unui proces de consultare constituţional care are ca rezultat desemnarea unui prim-ministru. Deci lucrurile nu sunt la latitudinea preşedintelui. Preşedintele trebuie să dea şansa consultării şi nu să o obstrucţioneze
- Voi face consultări, că voi respecta Constituţia şi mai ales voi avea grijă să desemnez un prim-ministru care poate obţine majoritatea voturilor în Parlament. Pentru mine obiectivul este să desemnez un prim-ministru care să îşi poată forma un Cabinet şi o majoritate parlamentară, pentru că eu doar tatonez, responsabilitatea politică de a trece cabinetul prin Parlament este a prim-ministrului desemnat
- Ce vă pot spune însă cu certitudine este că orice presiune ar face, nu voi abdica de la Constituţie şi de la legile ţării. Asta trebuie să înţeleagă, că nu îmi voi aşeza pe conştiinţă un moment în care de dragul de a fi bine şi de a face o înţelegere să abdic de la atribuţiuni constituţionale şi de la responsabilitatea de a respecta litera şi spiritul Constituţiei