"Pe 20 martie, a fost aprobat planul de operaţii pentru impunerea embargoului cu privire la vânzarea de armament către Libia. Azi, a fost aprobat planul de operaţii privind zona de interdicţie aeriană. Tot azi, în jurul orei 16,00, Consiliul Nord-Atlantic a aprobat Directiva de execuţie pentru impunerea embargoului împotriva Libiei, în baza Rezoluţiei 1970 a Consiliului de securitate"
Şeful statului a adăugat că intervenţia din exterior a celorlalte state este strict pentru protejarea populaţiei, fără vreun interes pentru resursele petroliere alea Libiei, de care beneficiază deja.
„Nu au nevoie de un război pentru a primi ceea ce au deja. Intervenţia este pentru a proteja populaţia de un lider politic care îşi omoară propria populaţie”
De asemenea, Traian Băsescu a anunţat că CSAT a hotărât, în şedinţa de marţi, suplimentarea cu 67 de jandarmi a participării la accelerarea procesului de tranziţie în Afganistan.
Potrivit şefului statului, aceşti 67 de jandarmi vor avea misiunea de a participa la instruirea forţelor de ordine publică în Afganistan.
Preşedintele a precizat că toate costurile acestor operaţiuni vor trebui aprobate în următoarea şedinţă de Guvern.