Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu le recomandă miniştrilor să se abţină de la criticarea partidului până când pleacă din Guvern

Traian Băsescu le recomandă miniştrilor să se abţină de la criticarea partidului până când pleacă din Guvern

N.B.
<1 minut de citit Publicat la 19:26 19 Sep 2011 Modificat la 19:26 19 Sep 2011
Traian Băsescu le recomandă miniştrilor să se abţină de la criticarea partidului până când pleacă din Guvern
Foto: Intact Images
Prezent la depunerea jurământului de învestire a Sulfinei Barbu în funcţia de ministru al Muncii, preşedintele României, Traian Băescu a susţinut un scurt discurs.

Şeful statului le-a recomandat membrilor Executivului să se abţină, dacă au de gând să critice partidul din care fac parte, până în momentul în care pleacă din Guvern.

"Aş recomanda oricui îi dă prin cap - dintre cei din Guvern - să-şi atace partidul care-l susţine să se abţină până pleacă din Guvern. Nu puteţi avea pretenţia la parlamentari să vă susţină măsurile, cu atât mai mult cu cât sunt destul de dure, atâta timp cât vă permiteţi să daţi lecţii, mai ales dacă aveţi şi un background destul de subţire în raport cu partidul pe care îl criticaţi. Ţineţi-vă criticile eventual pentru opoziţie sau întrebaţi-i pe ei ce ar face în locul vostru" a declarat preşedintele.

La ceremonia de depunere a jurământului au mai participat preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, premierul Emil Boc şi miniştrii Ladisalu Ritli, Laszlo Borbely, Ion Ariton, Anca Boagiu, Traian Igaş, Gheorghe Ialomiţianu, Valerian Vreme, Elena Udrea, Cătălin Predoiu.

×
x close