Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat duminică seară în cadrul unei emisiuni televizate, că i-a propus liderului PSD, Victor Ponta, să ocupe funcţia de prim ministru, conform pesurse.ro.
„I-am propus lui Victor Ponta funcţia de prim ministru”, a declarat şeful statului, precizând că liderul PSD nu a răspuns la această solicitare.
„Eu am avut supriza refuzului mandatului de premier de către Victor Ponta, în negocierile din 6 februarie anul acesta. Victor Ponta n-a răspuns nimic, a răspuns Crin Antonescu şi Daniel Constantin”, a declarat Băsescu.
“A fost o ofertă pe care i-am făcut-o la consultările de la Cotroceni. Nu a spus publicului pentru că-i era greu să o spună în condiţiile în care cerea anticipate. S-ar putea ca Victor Ponta să aibă ceva pe conştiinţă, care încă nu poate fi spus public şi din cauza asta nu a putut să spună ”da”.”, a mai spus Traian Băsescu.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, la scurt timp, că preşedintele Băsescu nu i-a propus niciodată nimic şi, prin urmare, nu avea ce să refuze, el amintind că şeful statului a declarat recent că numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu premier era stabilită din decembrie.