Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri că în acest moment nu mai poate face echipă cu Valeriu Zgonea - preşedinte executiv al partidului.
Întrebat în acest sens, Dragnea a răspuns: "Categoric, nu".
"Astăzi, Comitetul Executiv Naţional, printre alte lucruri, trebuie să hotărască dacă îmi acordă în continuare sprijin politic sau nu pentru această funcţie (de preşedinte - n.r.). Există o prevedere statuată în care oricând CExN poate menţine sau retrage sprijinul politic pentru fiecare membru din Biroul Permanent Naţional. Vor fi mai multe voturi. Acelaşi lucru se va aplica şi în privinţa preşedintelui executiv. În ce priveşte decizia referitoare la soarta domnului Zgonea sau cariera politică a sa, colegii mei vor decide ce se va întâmpla. Vreau să precizez că, cu toate că în trecutul nu foarte îndepărtat, două - trei luni, au mai fost de cel puţin două ori curente pe care eu le-am oprit, de data asta nu o să mai am un punct de vedere, o să las CExN să ducă la capăt ceea ce simte pentru acest partid", a afirmat Dragnea, la Palatul Parlamentului, înainte de începerea şedinţei conducerii PSD.