Vizita premierului Victor Ponta în Statele Unite are ca scop consolidarea relaţiilor politice şi economice dintre cele două ţări, a afirmat purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova.
„Vizita premierului Victor Ponta în SUA şi participarea la Adunarea Generală a ONU fac parte din strategia începută în urmă cu doi ani şi jumătate, de a scoate România din izolarea externă în care a fost aruncată de Traian Băsescu”, se arată într-un comunicat, citat de Agerpres.
„Avem o relaţie politică foarte bună cu SUA, un parteneriat strategic, dar încă mai putem lucra la dezvoltarea relaţiilor economice”, mai susţine Şova.
Purtătorul de cuvânt al PSD a precizat că premierul Victor Ponta se va deplasa la Houston unde se va întâlni cu reprezentanţii a doi „giganţi” din domeniul energiei, Halliburton şi ExxonMobile.
„Prim-ministrul nu doar că va prezenta conducerilor celor două companii oportunităţi de investiţii în România, dar va promova companiile româneşti care oferă servicii şi expertiză în domeniul energiei”, se mai arată în comunicat.
Şova conchide că vizitele externe pe care premierul Victor Ponta le-a desfăşurat în mandatul său demonstrează că „odată ajuns la Cotroceni, acesta îşi va îndeplini atribuţiile de reprezentare externă a României cu mult mai mult succes şi demnitate decât Traian Băsescu”.
Premierul Victor Ponta începe marţi o vizită de câteva zile în Statele Unite ale Americii, unde va participa la cea de-a 69-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York şi va avea discuţii pe teme economice cu reprezentanţii unor companii americane din domeniul energiei.