Potrivit sondajului, subiectul alegerilor prezidenţiale se bucură de un interes major. 64% dintre românii chestionaţi se declară interesaţi de alegerile prezidenţiale.
De asemenea, sondajul SOCIOPOL a măsurat numărul celor care se declară interesaţi de participarea la vot. 55% anunţă că vor participa, 28% că nu participă.
În turul II, dacă se vor întâlni Victor Ponta şi Klaus Iohannis, scorul ar fi 55% pentru Ponta şi 45% pentru Iohannis.
53% dintre cei întrebaţi au spus că Victor Ponta va câştiga alegerile prezidenţiale, 13% sunt de părere că Iohannis va câştiga, 3% cred în Călin Popescu Tăriceanu şi 1% Elena Udrea.
La capitolul încredere în persoanele publice, pe primul loc se află Raed Arafat. Guvernatorul BNR ocupă locul doi, iar premierul Victor Ponta este pe trei.
În ceea ce priveşte activitatea lui Ponta ca prim-ministru, 48% dintre românii chestionaţi se declară mulţumiţi. Când vine vorba de preşedintele Traian Băsescu, însă, procentul celor nemulţumiţi este mai mare. 68 %.
În privinţa procesului şi condamnării lui Dan Voiculescu, o majoritate covârşitoare consideră că a fost o răzbunare politică a lui Traian Băsescu. Iar condamnarea are legătură cu faptul că Dan Voiculescu a fost artizanul celor două suspendări ale preşedintelui. Aşa consideră 74% dintre cei chestionaţi.
65% dintre ei cred că profesorul Voiculescu n-ar mai fi fost acum în închisoare, dacă Antena 3 ar fi fost obedientă regimului Băsescu.
De altfel, Antena 3 este televiziunea de ştiri de la care românii se informează cel mai des cu privire la scena politică din România, după cum relevă sondajul Sociopol. Acesta a fost realizat în perioada 18-20 octombrie, pe un eşantion reprezentat de 1008 persoane. Marja de eroare este de +/- 3,2%.
Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "Sinteza zilei cu Mihai Gâdea".