Potrivit acestora, în fiecare prima zi de luni din fiecare lună, premierul se va întâlni cu deputaţii pentru a discuta pe o temă dată, iar în următoarele zile de luni, vor veni câte doi miniştri.
De asemenea, zilele de marţi vor fi dedicate comisiilor, zilele de miercuri dezbaterilor în plen, iar joi se va da votul final. În modul acesta, deputaţii vor fi nevoiţi să stea până joi şi să nu mai plece din Bucureşti încă de marţi, cum făceau până acum.
Zilele trecute, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a trimis o scrisoare deschisă deputaţilor prin care i-a anunţat că nu se va mai tolera chiulul de la muncă.