Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni seară, că Petru Filip va activa în cadrul grupului PSD din Senat şi va fi în continuare reprezentantul PSD în Biroul Permanent al Senatului.
UPDATE 15.00 - Emil Boc a reuşit să îl convingă pe senatorul Marian Rasaliu să rămână în PDL. Asta după ce surse politice dădeau ca sigură trecerea acestuia la PNL. Boc a avut o discuţie de aproape două ore cu parlamentarii partidului.
Alte două nume sunt date ca sigure că pleacă din PDL. Este vorba despre vicepreşedintele Senatului, Petru Filip, şi senatorul Mihai Niţu. Iar opoziţia spune că urmează şi alte dezertări, într-o săptămână crucială pentru soarta guvernului Ungureanu.
Şedinţă cu scandal la grupul PDL de la Senat. Potrivit unor surse parlamentare, senatorii Petru Filip şi Marian Rasaliu părăsesc PDL şi trec la PNL.
Petru Filip este vicepreşedinte al Senatului şi senator de Bihor. Filip a asigurat preşedinţia interimară a Senatului după revocarea din funcţie a lui Mircea Geoană, până la alegerea lui Vasile Blaga.
Senatorul de Braşov Marian Rasaliu deţinea poziţia de secretar al grupului parlamentar PDL.