Ministrul demisionar Teodor Meleşcanu a vorbit, în cadrul ediţiei de miercuri a emisiunii
Sinteza Zilei, despre problemele care au existat în diaspora la alegerile prezidenţiale.
Teodor Meleşcanu a declarat că a acceptat postul de ministru de Externe pentru că a dorit să facă „acele lucruri care să permită unui număr cât mai mare de români să-şi exercite dreptul la vot”.
"Demisia a fost un gest de onoare foarte normal. Am ştiut din primul moment, atunci când s-a propus să preiau, în condiţiile foarte cunoscute, după turul întâi de scrutin, portofoliul Ministerului de Externe (...), că şansele de a transforma o catastrofă într-un succes sunt practic nule", a declarat Teodor Meleşcanu.
Întrebat dacă problema votului în străinătate putea fi rezolvată, Teodor Meleşcanu a declarat că „în condiţiile prevăzute de legea 307 din 2004, era imposibil să faci minuni”.
Fostul ministru de Externe a precizat că, în 2004, numărul de români din străinătate era foarte mic, în comparaţie cu numărul de români aflaţi în străinătate în prezent.
Teodor Meleşcanu a mai spus că „se impune rapid adoptarea unei noi legi electorale”.