"Este important de menţionat un lucru: aşa cum noi respectăm rezultatul votului din 2014, cred că şi adversarii noştri trebuie să respecte rezultatul votului din 2012 de la alegerile parlamentare", a spus Tăriceanu.
"Am fost în turul II alături de Victor Ponta, ne-am asumat împreună proiectul USL 2 şi ca atare îmi asum şi o parte a eşecului. Asta nu înseamnă că îmi depun armele. Şi eu simt responsabilitatea celor care m-au votat şi pentru care trebuie să ne ducem mandatul la bun sfârşit".
"Rămân de părere că domnul Klaus Iohannis, cu toate că este câştigătorul alegerilor prezidenţiale, rămâne o persoană inadecvată pentru funcţia de preşedinte", a mai spus fostul prim-ministru Calin Popescu-Tăriceanu.
Iată cele mai importante declaraţii ale lui Tăriceanu:
-Klaus Iohannis nu are nici experienţa, nici competenţele necesare pentru a fi preşedintele României.
-Iohannis va reprezenta o continuare a regimului Băsescu şi fiind manevrat de cei din PDL vom asista la continuarea acestui regim care nu a lăsat o amintire plăcută în România.
-Nu pot să trec peste remarca pe care domnul Iohannis a făcut-o ieri- "Ne-am luat ţara înapoi!". Această remarcă nu o înţeleg. Nu ştiu de la cine luăm ţara şi cui o dăm mai departe. Se pare că este o remarcă tipică lui Băsescu şi lucrul acesta mă pune pe gânduri, pentru că domnul Iohannis s-a declarat ca fiind un preşedinte al tuturor românilor.
-Voi continua lupta pe care am început-o pentru a-mi continua proiectele şi pentru a susţine liberalismul în România.