Într-o intervenție telefonică la Antena 3, politicianul a vorbit despre această victorie.
"Așa a fost să fie. Spun un singur lucru: fiecare are dreptul la o părere și fiecare a avut o părere. Și eu am avut o opinie, dar mai departe vom vedea ce va fi. În această campanie, eu nu am avut resurse. Cred că nu resursele sunt cheia acestei povești. Ele nu înseamnă procente mai mari, iar acest lucru se vede. Este un partid care avea resurse fenomenale și se bucura de vizibiliate peste tot, dar care nu face nici măcar pragul cerut. Rămâne de discutat modul în care se face campanie în România", a spus Mircea Diaconu la Antena 3.
Întrebat de Răzvan Dumitrescu dacă se așteaptă ca unele instituții să-i pună piedici în drumul către Parlamentul European, candidatul independent pentru alegerile europarlamentare a adăugat: "Mă gândesc o clipă pentru a răspunde... DA! Deja au apărut niște efecte, dar le vom trata la fel ca pe cele de până acum. Eu îmi voi vedea de drumul meu".
Premierul Victor Ponta a anunțat, la Antena 3, că potrivit numărătorii paralele de la PSD, în județul Galați, Mircea Diaconu a obținut un scor dublu față de PNL la alegerile europarlamentare și se afla pe locul doi după PSD-UNPR-PC.