Preşedintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, marţi, că partidul pe care îl conduce îl va susţine pe Victor Ponta în cursa pentru Cotroceni, în turul II.
Tăriceanu a explicat că scopul este eliminarea oricărei posibilităţi ca regimul Băsescu să se reproducă, sub o formă sau alta:
"Am prezentat colegilor mei punctul de vedere pe care vreau să îl susţin după-amiază la reuniunea cu PSD-UNPR-PC. Acest punct de vedere este axat pe obiectivul principal de acum - câştigarea alegerilor, prin eliminarea oricărei posibilităţi ca regimul Băsescu să se reproducă, sub o formă sau alta, respectiv prin domnul Iohannis. Bătălia continuă, nu este câştigată, cu toate că Ponta are un avans important de aproape 1 milion de voturi."
Tăriceanu a explicat că s-a luat în calcul şi refacarea USL, dar doar după terminarea alegerilor. Liberalul a adăugat că orice liberal este liber să se alăture acestui demers.
"Am vorbit despre refacerea USL ca un proiect care urmează să fie materializat după turul II. PLR este actorul principal. Dacă sunt colegi din PNL care îşi dau seama de situaţia complet anormală în care se găsesc, într-un partid cu numele PNL dar care este de fapt gazdă pentru PDL şi modalitate prin care PDL îşi spală imaginea, sigur că ei pot să ni se alăture."